Another day in Paradise
Zilele astea imi masor succesul in numar de ore de supravietuire fara dorinta de a nu mai fi. Si am avut destul success in weekend, cam de vreo 12 ore… cat am facut un drum pana la Brasov, ne-am plimbat putin, am mancat la un rastaurant cu figuri si am revazut un prieten cu care nu ne mai intalnisem cam de mult.
Am fost cu L., of course. Nu stiu ce m-as fi facut fara ea zilele astea… anul asta…
Mi-a facut bine plimbarea, a fost o zi frumoasa desi cam racoare pe seara. As mai merge asa prin tara, sa mai vedem un oras, sa mai parcurgem niste kilometri ca sa recuperam lipsa de activitate soferistica din timpul saptamanii… sa mai uitam ca n-avem la ce ne intoarce acasa… Numai ca ea o sa plece duminica viitoare din tara, iar mie o sa imi ramana un week-end si jumatate pe care sa le petrec numai cu mine… Yupiii… :((
Apoi incep examenele, deci inca doua saptamani de izolare… Intr-un fel le astept, pentru ca imi tin mintea ocupata cu ceva constructiv si nu ma lasa inundata numai de ganduri depresive. Pe de alta parte, in halul in care sunt acum, nu stiu cat o sa fiu in stare sa ma concentrez si mi-e teama ca o sa le pic pe amandoua… Si e ultimul lucru de care am nevoie acum. Noroc ca rezultatele vin abia in februarie – poate pana atunci o sa fiu mai apta pentru inca un esec…Etichete: fucking fate
Storm
Ma intrebam de ce nu am mai scris atata vreme. Raspunsuri ar fi multe: pentru ca n-am avut timp, inspiratie, motive, ganduri pe care sa le vreau asternute pe 'hartie’… Probabil ca am tendinta sa scriu mai mult cand sunt trista si ma simt singura. Sau poate sunt uneori momente pe care nu cred ca e nevoie sa le notez ca sa mi le amintesc mai tarziu, prefer sa la traiesc si sa le simt la maxim si sa am grija de ele sa-mi ramana in minte si in suflet mai degraba decat intr-un jurnal.
De fapt mi-am dat seama ca oricum scriu degeaba. Imi notez ganduri de care vreau sa-mi amintesc mai tarziu, imi pun remindere, dar cand ar trebui sa le recitesc si sa ma folosesc de ce am scris nu o fac… Apoi cad in aceleasi capcane si invat (sau mai degraba nu invat) aceleasi lectii over and over again.
Si doare de fiecare data, si imi zic ca data viitoare va fi altfel, dar nu e… Se mai schimba actorii si decorul, dar scenariul se invarte in jurul acelorasi teme si laitmotivuri.
Oare voi fi in stare de data asta sa schimb finalul? Vreau mult. Dar nu stiu daca stiu cum…Etichete: fucking fate
Des questions
Wise thought of the day: 'Our choices in companions and casual friends are snapshots of whatever we're living through at the time.'Asta zic ei.
Eu ma gandesc cum sa interpretez ce mi se intampla prin prisma acestui gand. Care sunt oamenii care ma inconjoara? De cine tind sa ma apropii
lately? De ce ma indepartez de unii?
El de ce s-a apropiat de mine? Si ce i s-a intamplat de si-a dat seama ca apropierea asta nu-l ajuta, sau nu-l reprezinta? Oare mi-am dat si eu seama de acelasi lucru? Nu. Pot sustine in continuare ca lucrurile ar fi putut sa mearga. Daca stiam cum se vor termina, as fi stiut ce sa fac ca sa previn asta. Patetic...
To be honest, chiar cred ca era o relatie altfel decat celelalte. Era relatia pe care vroiam s-o vad mergand. Chiar credeam ca va merge, dar m-am gandit prea putin la asta si n-am vazut ce era important.
Acum, degeaba... Nu stiu cum sa lupt pentru o relatie de, sa zicem, o luna... Ce zic eu, n-am stiut sa lupt nici pentru o relatie de un an! Dar pentru asta de o luna?! Mi s-ar parea absurd, ridicol... si nu-mi place sa fiu ridicola. Adica, ce argumente poti sa aduci? Nici macar un 'te iubesc' nu poti sa arunci in ochii celuilalt. Nu poti vorbi de niste planuri care se ruineaza, pentru ca ele n-au existat. Nici sentimentele nu te ajuta, oricum le-ai numi - ca am stabilit ca de iubire nu poate fi vorba. Sunt prea tinere - ele, sentimentele - si suspecte de a fi neautentice, deci nu pot fi folosite ca argumente.
Atunci? Ce ramane de facut? Accepti si nu te uiti in urma? Regreti ca n-ai facut ceva, desi nu stiai ce puteai face? Astepti sa vezi ce se intampla dupa urmatorul viraj la dreapta?
Ma umple de nervi!! A trisat! A aruncat cartile pe masa cand eu n-aveam cu ce sa joc, n-aveam nicio carte in mana. Probabil ca sunt un jucator prost si n-am fost agera sa gasesc macar un as in luna asta pe care am avut-o la dispozitie.
Data viitoare sa tin minte: nu-mi da nimeni un an sa gasesc o mana buna la carti. Trebuie sa ma folosesc de fiecare minut ca sa construiesc ceva. Daca astept sa treaca vremea si sa se astearna obisnuinta peste relatie, n-am facut nimic. Vremea o sa treaca, dar nu in avantajul meu. Si nu obisnuinta caut eu, deci imi trebuie alt plan.
Etichete: fucking fate
Circulara
Stiam ca urmatorul post va incepe cu ceva de genul... 'de la sublim la ridicol e doar un pas'... Pe care l-am facut. Era sa zic ca l-am facut in seara asta, dar nu era tocmai corect. Abia acum mi-am dat seama.
Stiam ca urmeaza si episodul asta... Speram totusi ca, daca reusesc sa-l aman suficient de mult, nu se va mai intampla. Ar fi fost nevoie de mult efort si mult noroc sa il pot amana cat ar fi fost nevoie.
Stiam ca trebuie sa-mi ascult 'principiile' care spun sa nu ies niciodata cu un tip care poarta bijuterii (mai ales daca bijuteriile alea inseamna lant cu doua medalioane, bratara si inel – ca sa nu zic ghiul, car ar fi prea de tot). Sau cu inca o fecioara... a cata oare, le-am pierdut sirul...
Stiam ca inr-un fel sau altul voi nega in postul asta tot ce-am spus frumos in cel precedent... ca sa-mi demonstrez pentru a mia oara ca nu pot fi constanta in pareri nici de la o saptamana la alta, ca nu cred cu adevarat in nimic, si la orice schimbare de vant imi modific depozitia.
I hate that about me!!! De-asta mi se intampla lucruri...
(
Note to self: aminteste-ti sa-ti schimbi caracterul asta de rahat! Nu te ajuta cu nimic, ba dimpotriva...)
Stiam ca una calda trebuie sa fie compensata de una rece. Si ca daca sunt mai multe calde, atunci aia rece va fi cu adevarat speciala ;) Ba nu. De fapt mi-am pregatit una calda ca se ma ajute sa trec peste asta rece, despre care stiam oricum ca o sa urmeze...
Stiam ca n-am sa pot reactiona pe moment. Ce ma surprinde e ca inca nu reactionez. Ma simt de parca as fi sedata. Poate e de la condus. Am uitat sa spun ca am facut azi al 600-lea km cu
my new toy :) Happy days...
Stiam, stiam, stiam... Ce bine ca sunt mare, si deja le stiu pe toate! Ce folos, ca nu ma ajuta sa vad mai departe de varful bocancului...
Ma enerveaza cand ma fac ca nu vad lucrurile care nu-mi plac! Sunt ca un copil prost care se ascunde sub patura si are impresia ca scapa de pedeapsa, ca strutul care-si baga capul in nisip... La coeficientul meu de inteligenta as fi avut pretentii mai mari...
In acelasi timp ma gandesc ca daca ma fac ca nu le vad or sa dispara. In ideea ca daca poti sa atragi lucrurile pe care ti le doresti foarte mult, crezand cu tarie ca vor fi ale tale... de ce sa nu fie valabila si varianta ‚respingi lucrurile de care ti-e frica cel mai tare – ingnorandu-le, ofc...’?
Of... sunt obosit si agitata in acelasi timp. As face o mie de lucruri, in clipa asta! Dar as si dormi, mult. Mi se pare ca aberez... nu pot sa formulez niste ganduri coerente, nici macar nu stiu ce vreau sa spun... M-am apucat de scris doar in ideea ca o sa fie interesant sa vad mai tarziu la ce-mi zburau gandurile in momentele astea.
Daca nu sunt in stare sa trag o concluzie, inseamna ca nu exista?
Etichete: fucking fate
Welcome, Spring!
Spuneam despre S. ca imi citeste gandurile, sau mai degraba ca stie deja ce gandesc inainte sa rostesc ce-mi trecea prin minte. E reconfortant, desi putin
scarry...
Daca stau bine sa ma gandesc, el este materializarea unor dorinte de-ale mele de dinainte sa-l cunosc. Chiar in ziua in care l-am intalnit prima data, imi facusem un plan, o lista de 'cum ar trebui sa fie urmatoarea mea relatie ca sa functioneze'. Credeam ca va fi cu altcineva, dar n-a fost sa fie... Acum constat ca dorintele imi sunt indeplinite acum una cate una, fara macar sa i le fi spus vreodata, ca punctele de pe lista se bifeaza de la sine. Sunt putin surprinsa cand se intampla asta, si nu prea stiu sa reactionez... apoi imi dau seama ca ar trebui sa fiu fericita, si sunt.
Vreau sa cred ca ce simt acum este adevarat, ca nu ma mint pentru ca mi-e bine sa cred asta.
Am un talent deosebit sa-mi creez propria imgine despre ce se intampla in jurul meu si cu mine, dupa cum imi convine mie la un anume moment... si, furata de peisaj, uit sa ma reconectez din cand in cand la realitate sa iau pulsul celor din jur, sa vad daca inima lor mai bate in acelasi ritm cu a mea. E modul meu de a ma proteja de ce nu-mi face bine, e metoda care ma ajuta sa merg mai departe cand nu mai gasesc motive sa mai sper. In acelasi timp e si obiceiul care-mi face cel mai mult rau, ca doar atunci cand cazi de sus te doare mai tare... nu? Si-am tot cazut...
Acum incerc sa pastrez legatura cu realitatea, sa iau pulsul mai des... Si ma intreb daca fac bine? Ca parca nu mai stiu sa ma bucur de lucrurile marunte, parca mi-a adormit imaginatia, parca-mi sunt amortite toate simturile. Nu-mi place ce am devenit... Cum fac sa fiu iar eu?
Vreau sa ma las sa simt, fara sa mai calculez miscari si sa anticipez efecte. Vreau sa am reactii vii la ce mi se intampla, fara sa ma gandesc ca poate mai tarziu le-as regreta. Vreau sa spun ce-mi trece prin minte si prin suflet fara teama ca voi fi judecata, sau prost inteleasa, sau exclusa...
Mi-e drag. Si mi-e dor. Si ce ma bucur ca a venit primavara!
Etichete: fucking fate
De la vis la realitate
De fapt de la cosmar la realitate... pentru ca s-a intamplat intocmai.
L-am gasit pe B. dupa ce l-am cautat multe zile, credeam ca mi-am gasit salvarea... si el a zambit trist si a plecat mai departe. Pentru ca m-am razgandit prea tarziu sau de prea multe ori, pentru ca nu stiu ce vreau si atunci cand obtin nu mai vreau... pentru ca sunt
confusing si ii e teama de mine :(
Mi-a zis ca ma iubeste, dar m-a lasat sa plec. Ne-am sarutat si nu puteam sa ma gandesc la altceva decat ca el isi inseala prietena... cu mine.
Ma doare ca l-am facut sa sufere atat. Il vedeam cum se chinuie, si nu puteam sa inteleg cum un om poate suferi atat din cauza mea. Si nu oricine, ci tocmai el. Inca nu pricep cum reusim sa ranim asa tocmai pe oamenii la care tinem, care ne sunt dragi. Nici macar nu ma chinui, imi iese natural!!
Am fost usurata cand mi-a zis ca el nu ma mai vrea? Nu stiu. Nu mai stiu ce simt, ce vreau, de ce mi-e teama si la ce sper. Stiu doar ca n-as vrea sa ajungem sa regretam seara asta, orice sens o fi avand ea pentru fiecare din noi separat... Si ca nu vreau sa-mi confirm ca sunt ca femeile alea ajunse la ultimul etaj al magazinului de barbati, unde nu se mai gasesc barbati...
Macar de mi-as fi invatat lectia... Ca daca toata povestea asta a fost in zadar, atunci e un mare pacat!
Etichete: fucking fate
I'm NOT sorry!
Yes, I’m the shallow one that cannot understand how the hair-dresser is such an accomplished character. I am the one that judges people by what they do. If what you do does not represent who you are, why the hell do you do it? Don’t tell me that you don’t have a fucking choice… There’s always a choice. That’s what got me into this mess: making all the wrong choices, every bloody time. I wonder how long until I would have had it with everything, until I get fed up with all the bullshit and the disappointments, until I pass on to a different state… and what state would that be...
Am I really to be blamed if I can’t fall in love with a guy who works as a salesman in a retail store? Even if he is clever, good looking and fun… I simply can’t imagine myself spending cosy evenings with someone who wakes up after 10 a.m., goes to a job suitable for a sub-unitary IQ, and then spends the evening/night in a friend’s bar, dancing and drinking vodka till 6 in the morning. All this seems OK for the weekend, for holidays, for teenagers… but not for ‘
him’…
Should I be sorry for being who I am? Should I apologize for thinking this way? It seems to be driving people away, and I probably should be considering changing perspective.
But then again….
you’ve obviously mistaken me for someone who gives a shit… :D
Etichete: fucking fate, what's love
Rrrrrrrrrring, please!
I'm too old and blazee for this game. Looking at a phone, waiting for it to ring...
I don't even know what to tell him. Nor what I hope to hear, for that matter. I'm even a bit worried of what I might find out, scared that it may turn out to be just a summer storm... Or that I may have become too weird - or rather antisocial - for such things.
Now, that would be the quickest revenge of faith, and the least creative one too.
Etichete: fucking fate
Forta
L-am vazut de cand am intrat. Statea singur la bar, relaxat, parea ca nu are nici o egatura cu restul lumii. Nu era dintre invitati, ci mai degraba unul 'de-al casei', care venise sa-si petreaca seara linistit, cu prietenii lui (care sunt proprietarii barului).
Am aflat mai tarziu ca se cunostea cu o parte din invitati, fusese coleg de scoala sau de liceu cu unii dintre ei. Dar era o coincidenta. Ii spuneau Beni cand erau mai mici :)
A dansat toata noaptea, fara sa se simta ciudat din cauza ca dansa singur langa bar, in timp ce peste 30 de invitati stateau pe canapele de parca erau la opera sau la priveghi. Nu statea o secunda, el punea si muzica, dansa, isi prepara singur bautura (pe baza de vodka) si fuma tigara de la tigara.
Am avut noroc ca a venit si J., cu care am dansat in capatul opus al incaperii...tot cam toata noaptea. Restul 'doamnelor' se uitau la noi de parca eram vampele care voiau sa le fure sotii.
As if...J. a plecat devreme, mai era asteptata la o petrecere. Am ramas sa dansez in continuare, singura sau cu inca vreo doua-trei 'doamne' care se mai dezmortisera oleaca. Spre 4 dimineata a venit si el sa danseze cu noi. Am facut cunostinta, am comentat putin despre lenea care i-a cuprins pe toti... Cu o seara inainte fusese ziua lui, si facuse petrecerea tot acolo. Mult mai reusita decat asta, normal :)
Mai aflasem intre timp ca e
single, ranit in aripa (de cineva cu care era de cand era 'mic')...
E genul care petrece mult, in fiecare saptamana, pana dimineata. A baut singur aproape o sticla de vodka si ziceai ca abia venise la petrecere. Si a fumat vreo trei pachete de Marlboro. Pare sa -si traiasca viata
like there is no tomorrow.
Mi-a cerut numarul de telefon, cu promisiunea ca o sa ma invite la o petrecere 'adevarata' intr-o sambata.
Etichete: fucking fate
They put a spell on me
In seara asta nu pot sa zambesc, pentru ca am uitat de ce. Nu mai stiu pentru ce puteam sa ma bucur. Nu mai vad sensul lucrurilor, de fapt nici nu mai cred ca exista vreun sens pentru ceva...
Mi se pare ca ma lupt cu inertia. Si n-are rost. N-o pot invinge. Sunt prea slaba, prea lipsita de putere, ca sa am vreo sansa sa inving. Am nevoie de o interventie din afara care sa strice echilibrul asta blestemat. Si forta nu mai vine...
Am o casa, familie, am o slujba si m-a inzestrat Dumnezeu cu o multime de calitati. Si totusi nimic din toate astea nu m-au putut face sa zambesc in seara asta. E drept, casa o impart cu familia cu care ma cert tot timpul din cauze mai serioase sau mai stupide, la slujba ma lupt cu morile de vant si si asta ma seaca de energie zi de zi, iar calitatile sunt contrabalansate de un numar considerabil de defecte. Dar nu de asta am uitat za zambesc azi.
In drum spre casa am intalnit trei pisici. Alergau spre mine. Si lor le era frica.
Etichete: fucking fate
Bloody 2007...
Am gasit-o la Stingo pe blog, si mi-a placut. N-am mai tradus-o, dar raspunsurile sunt
mine :) Sper sa mai raspund si anul viitor, sa dau ratinguri si sa compar 'evolutia'.
1. What did you do in 2007 that you'd never done before?
Smoked ‘grass’.
2. Did you keep your New Year's resolutions, and will you make more for next year?
I never make any New Year's resolutions.
3. Did anyone close to you give birth?
Yes. My sister in-law.
4. Did anyone close to you die?
Yes.
5. What countries did you visit?
Belgium. The Netherlands.
6. What would you like to have in 2008 that you lacked in 2007?
More money. A boyfriend/fiancé/husband…
7. What dates from 2007 will remain etched upon your memory, and why?
25 Aug – Oana’s wedding (don't know why precisely this one, as there have been so many weddings this year... maybe because of the heat...)
8. What was your biggest achievement of the year?
Taking the first 2 ACCA exams (at first attempt).
9. What was your biggest failure?
Not completing my GB project / not getting a promotion.
10. Did you suffer illness or injury?
Hand twisted on the ski slopes in Poiana Brasov, while snowboarding :D. Plus a serious cold on the 1st of Jan.
11. What was the best thing you bought?
Photo camera.
12. Whose behaviour merited celebration?
My brother’s, for making me an auntie :).
13. Whose behaviour made you appalled and depressed?
Sara’s.
14. Where did most of your money go?
Shopping for clothes.
15. What did you get really, really, really excited about?
Going to BE and NL.
16. What song will always remind you of 2007?
"Lilly" – Pink Martini.
17. Compared to this time last year, are you:
a) happier or sadder? sadder
b) thinner or fatter? same
c) richer or poorer? same :(
18. What do you wish you'd done more of?
Going out, partying.
19. What do you wish you'd done less of?
Worrying about the future.
20. How will you be spending Christmas?
Reading. Eating and sleeping. Surfing the net.
21. What was your favourite TV program?
I don’t watch TV.
22. Do you hate anyone now that you didn't hate this time last year?
Hate? Not really...
23. What was the best book you read?
The only book I read :(... The French Lieutenant’s Woman (Fowler)
24. What was your greatest musical discovery?
Pink Martini.
25. What did you want and get?
Workload.
26. What did you want and not get?
A holiday.
27. What was your favourite film of this year?
"Breakfast at Tiffany’s"
28. What did you do on your birthday, and how old were you?
Worked. 27.
29. What one thing would have made your year immeasurably more satisfying?
Sara’s love. (Or a significant raise :D)
30. How would you describe your personal fashion concept in 2007?
"Skirts are wearable. Quite nice, actually."
31. What kept you sane?
Work. Friends. Shopping.
32. Which celebrity/public figure did you fancy the most?
Gordon Brown.
33. What political issue stirred you the most?
None. I don’t loose sleep over political issues.
34. Who did you miss?
F. Who moved to Switzerland.
35. Who was the best new person you met?
MeMe. And Rino, and Alejandro.
36. Tell us a valuable life lesson you learned in 2007.
Loose focus and you loose time. Valuable time.
37. Quote a song lyric that sums up your year.
[…] when you try your best, but you don’t succeed / when you get what you want, but not what you need / when tears come streaming down your face […]Etichete: fucking fate
3 in 1
De data asta un post mai altfel, un amalgam de ganduri care mi-au trecut prin cap si am vrut sa ramana scrise. Pentru ca n-am mai avut tragere de inima sa postez in ultima vreme, desi timpul (teoretic) nu mi-a lipsit. Saptamana asta am fost in concediu. Si a trecut asa de repede, ca parca-mi pare rau ca nu mi-am luat mai mult. Desi nu cred ca ar fi fost intelept, ca prea m-am obisnuit sa lenevesc, sa nu am nimic de facut... si e periculos!
Nu-s prea coerenta la ora asta, si parca mi-au zburat toate ideile pe care am vrut sa le astern. Ascult Elvis, am nevoie de o infuzie de energie si buna dispozitie. Sunt inca mahmura, s-a invartit casa cu mine toata ziua. Oh, I so hate the morning after! Mai ales cand se face o zi intreaga, ca parca nu e suficient sa platesti doar o dimineata pentru noaptea de chef. S-a gandit cineva acolo sus sa faca pedeapsa mai lunga uneori, sa tina o zi intreaga.
Da, am petrecut azi noapte, la ziua lu’ sor-mea. Nu e tocmai sora mea, cel putin nu biologic, si nici legal. Dar altfel, suntem cele mai surori!
Si am baut. Nu foarte mult (o surubelnita si vreo trei sau patru beri), am avut evolutii mai notabile la sportul asta, care nu s-au soldat cu efecte de asa intensitate si durata. Poate eram mai antrenata pe vremuri.
De fapt multa vreme am fost dintre cei care beau o cola la terasa (sau un ceai, dupa cum era cazul). Dar acum vreo doi ani a aterizat pe OTP echipa din Anglia care ne-a implementat un ERP. Si cum proiectul a durat cateva luni, iar eu am fost pion principal in cadrul lui, si cum baietii sunt foarte prietenosi, iar mancarea aluneca mai bine insotita de un vin si conversatia se leaga mai usor dupa cateva beri... Se intelege ca m-am dat si eu pe brazda. Intre timp echipa a plecat, dar invataturile lor au ramas sa-si produca efectele in continuare.
***
In alta ordine de idei dezordonate, ma tot gandesc de catva timp la plecari din tara: pro sau contra. A fost o vreme cand am vrut sa plec, eram cu un picior afara. Nu mi-au iesit socotelile, dar eram hotarata sa incerc in continuare, cand conditiile mi-ar fi fost mai favorabile. Pana sa se intample asta, mi-a pierit complet dorinta de a pleca, a disparut motivatia si am inceput sa ma inmoi, sa ma gandesc ca prefer sa stau aici aproape de familie si prieteni, de toate locurile si lucrurile care-mi sunt dragi.
Acum a venit o prietena din Canada in vizita, dupa trei ani. Si incerc sa-mi dau seama ce anume o face sa plece inapoi acolo, desi e singura, nu are pe nimeni, nu se poate spune ca s-a realizat acolo, le duce dorul celor apropiati. Si-a facut cativa prieteni, normal, dar pana la urma tot singura e. A facut un master (asa a plecat, cu o bursa), dar pentru ca nu a avut drept de munca si-a gasit tot felul de joburi marunte (de la un soi de asistent manager care face de toate, pana la baby sitter pentru un tanc razgaiat care o calca pe nervi).
E drept ca de acum inainte lucrurile ar trebui sa se schimbe in bine, pentru ca abia acum a capatat drept de rezidenta (si implicit de munca). Asa ca probabil ii va fi mai usor sa-si gaseasca un job decent, putin mai aproape de profilul, pregatirea si abilitatile ei, si eventual mai bine remunerat. Dar tot nu cred ca o s-o duca pe roze, probabil tot haine din Obor trimise de sor-sa va purta, jobul, oricat de mult noroc ar avea, tot nu va fi la nivelul unuia pe care cu siguranta si l-ar gasi aici. Macar daca baiatul ala s-ar hotari sa creasca si sa accepte ca oamenii sunt facuti sa traiasca in doi (si ca ea e jumatatea lui, dar de asta nu cred ca se mai indoieste).
Altfel, chiar nu vad de ce ar merita atata efort. Zice ea ca oamenii sunt mai civilizati acolo, sunt niste reguli mai stricte, mai clare si mai respectate, te simti in siguranta, nu te stresezi pentru orice fleac. E posibil sa fie asa. Dar eu una mai bine stau aici cu nesimtitii nostri, si ma mai enervez din cand in cand, ii mai ignor cand pot, ma mai straduiesc sa schimb ceva, mai dau cu capul de cate un zid, mai razbat peste altul... si tot asa, crestem si ne ‘civilizam’ impreuna. Ca asa simt eu ca e mai bine pentru mine, asta-mi cere mie inima. Cel putin acum.
***
Un alt subiect foarte dezbatut in ultime vreme: nuntile. E departe de a fi printre subiectele mele preferate, dar daca toata lumea se casatoreste (deh, e varsta) sunt nevoita sa ascult tot felul de detalii: cat e tacamul, ce sanse sunt sa iasa in pierdere, ce restaurante sunt ocupate cu un an inainte, ce fel de aranjamente sunt ultimul trend – cu flori, cu baloane, cu satin, cu suveniruri pentru invitati... si asa mai departe. De m-am saturat!
I mean, daca tot comentezi cu prietenii ca totul o sa fie foarte scump, si rudele din partea lui sunt cam zgarcite, ei (as in prietenii ei) ce trebuie sa inteleaga?!? Nu cumva ca, daca ar vrea si nu s-ar supara, sa fie cat mai darnici cu putinta... ca sa nu iesiti voi in pierdere? Pana la urma ce e nunta asta, un fel de afacere? Daca stii sa faci combinatiile potrivite si gasesti niste ‘finantatori’ cu mana larga, iti iese de un avans la casa. Si invers, daca faci investitie mare fara un studiu de prefezabilitate, si constati ca partenerii de afaceri sunt niste parliti (sau doar prea stransi la punga)... inchei toata povestea asta cu un faliment de toata frumusetea si datorii pana in gat.
Stiu ca-s putin rea cu comentariile astea, dar mi se pare ca momentul asta a degenerat in ceva urat, obositor si golit de semnificatii. Eu aveam alta impresie, credeam ca ar trebui sa fie un moment de bucurie pe care vrei sa-l imparti cu toti cei dragi, care la randul lor se bucura sa-ti ofere un mic ajutor pentru inceputul de drum pe care ai pornit.
Dar sa-l transformi intr-un Profit&Loss Account, sa tii evidenta cheltuielilor si veniturilor, sa tragi linia si sa calculezi profitul/pierderea ‘exercitiului financiar’... asta mi se pare prea mult!!! De ce sa nu calculam si vreo doi-trei indicatori de profitabilitate? Adica daca tot ne obosim sa adunam atatea date, macar sa le folosim la maxim. Ca doar profitul brut obtinut nu este o masura tocmai relevanta a succesului afacerii, nu? O imagine mai buna ne-ar oferi-o ROI-ul (return on investement) de exemplu. Sau am putea sa calculam profitul pe invitat, defalcat pe tabere – profitul pe invitatul din partea ei, respectiv pe invitatul din partea lui. In felul asta, cand vine vorba la o adica, sa se stie clar care a investit mai mult in casnicie.
Ei, poate ar trebui sa ma opresc acum, inainte sa ‘lovesc’ in toti prietenii mei. Noroc ca nu-mi citeste nimeni blogul! Desi... you never know...
Pentru orice eventualitate, daca cineva se simte vizat si ‘ranit’ de cele cititie, imi pare rau, n-a fost cu intentie. Dar uneori adevarul supara. Etichete: fucking fate
Note to self
Tine minte sa nu-i mai povestesti lu' maica-ta toate rahaturile, toate discutiile pe care e ai cu colegii de serviciu sau cu prietenii, in cele mai mici detalii.Pentru ca, desi te agaseaza cu aceleasi intrebari de fiecare data, lasandu-ti impresia ca pe o ureche ii intra si pe alta ii iese ce-i povestesti tu, de fapt ea retine cele mai ciudate amanunte. Si face niste legaturi la care nu te-ai gandi tu nici intr-o mie de ani. Si ajunge la nsite concluzii care te lasa masca! Pe care ti le serveste cand ti-e lumea mai draga...Cu alte cuvinte, remember that anything you say can and will be used against you. De fapt nici nu e nevoie sa spui mare lucru, ca e totdeauna loc de interpretari...Etichete: fucking fate
13 Septembrie
Ziua de 13 septembrie a fost o zi urata.
Am primit o veste trista… si tristetea inca nu s-a terminat… O sa mai dureze o vreme, e ceva ce trece greu…
Nu reusesc sa gasesc cuvinte sa vorbesc despre asta. Am crezut ca o sa pot, si-am asteptat sa ma linistesc ca sa scriu despre ce s-a petrecut. Dar nu. Nu pot.
Nu se poate exprima in cuvinte ce-am simtit cand am aflat ca Doamna nu mai e. Inca nu m-am obisnuit cu ideea, si cred ca o sa treaca mult pana o sa inteleg. Am plans putin. Pentru ca mintea mea nu realizeaza. Pentru mine e inca undeva printre noi, poate sa bata oricand la usa, pot s-o aud oricand pe hol cu vreo vecina.
Am momente cand ma trezesc pentru foarte scurt timp la realitate, si mi se duce privirea in gol. Apoi ma conving imediat ca e un vis urat, ca Doamna e tot aici si o sa trec maine pe la ea sa-i pun baterii la telecomanda.
Sper ca-i e bine acolo unde e, macar ca nu mai sufera si ca s-a reintalnit cu cei dragi… Etichete: fucking fate
1 + 1 = ?
Ecuatia pare simpla. Un elev de clasa I nici nu sta pe ganduri ca sa-ti dea raspunsul. Totusi, nu la ecuatia matematica m-am gandit eu cand am scris asta... Ma gandeam mai degraba la... unu’ si cu una fac...?? In general un cuplu, o pereche, o familie, ‘an item’ (cum zicea un prieten de-al meu de pe alte meleaguri).
Adica, daca unu’ e fara una, el e incomplet? El singur nu poate fi un item, e doar jumatate de ceva. Nici macar jumatate, ca parca si cu jumatati te mai multumesti din cand in cand... Nu, el e chiar... nimic!!
Pai e corect? Adica omu’ ala nu gandeste de unul singur, nu munceste, nu produce si el ceva... orice, nu conteaza? Cred ca am mers cam departe cu zicala aia ‘spune-mi cu cine te insotesti ca sa-ti spun cine esti’... Am interpretat-o ad literam: si daca nu te insotesti cu nimeni, inseamna ca nu esti...
Acum aproape un an, cand nenorocitul m-a parasit pentru ca ii incurcam planurile financiare pe urmatorul cincinal (trebuia sa-si schimbe casa si nu mai avea loc in buget de o povara care mai mult consuma decat producea...), ei bine, atunci am zis ca pot foarte bine si singura. N-am nevoie de un looser langa mine ca sa fiu fericita. Viata se poate trai foarte bine si altfel decat in doi (nu ca e ceva de dorit, dar nici nu trebuie sa disper ca-s single).
Si chiar am crezut asta o vreme, si nimic nu parea sa ma contrazica.
Pana la un moment dat (nu prea stiu exact care a fost momentul ala) cand prietenii au inceput sa se evapore, weekendurile au inceput sa se lungeasca si sa se dilueze, planurile de concediu erau un subiect tabu... Cand mi-am dat seama ca intr-o lume de cupluri nu e loc de oameni singuri. Oamenii singuri sunt priviti cu suspiciune, sunt evitati.
Credeam ca lumea a evoluat, ca oamenii din jurul meu sunt mai open minded. Probabil ca m-am inselat…
Si iata-ma acum ca-mi caut jumatatea pe net!!! Can life get more pathetic than this?? Nu vreau sa aflu raspunsul la intrebarea asta…Etichete: fucking fate
Heads up, champ!
Ca un fel de prim feedback, desi fara nici o legatura cu blogul... iata ce-mi spune un prieten:Sus fruntea si stai lejer ca nu exista nici un drum rau, numai unu nefacut, la fel cum nu este bine sau rau, ci doar ai ajutat pe cineva cand trebuia sau nu, ai facut ceva sau nu... Asa ca heads up champ ;)Nu vreau sa comentez prea mult, ca nu-i nevoie... dar am oarece impresie ca in cazul meu e vorba mai mult de lucruri pe care nu le-am facut... Si pentru unele e cam tarziu... Oricum, multumesc K! Pentru incurajari. Uite, am sa fac primul pas ca sa mai tai de pe lista lucrurilor nefacute: o sa merg sa ma inscriu la niste cursuri de inot!! Da, nu stiu sa inot, desi imi place apa la nebunie... N-am reusit niciodata sa invat, la fel cum n-am reusit sa ma apuc de fumat, sa invat germana, sa fac jogging dimineata, s-o sun pe A de ziua ei sa-i urez 'La multi ani'.....si lista poate continua... Pentru unele mai e timp:)Si ar mai fi o observatie: e tare ciudat cum imi e foarte usor sa numesc prieten un strain, un om pe care nu-l cunosc, cu care am schimbat cateva mesaje pe net si atat... si cum imi e din ce in ce mai greu sa-i numesc prieteni pe niste oameni pe care-i cunosc de ani de zile, cu care am impartit petreceri, vacante, sesiuni de examene, zile de nastere...etc. Sa fie oare vina mea? Ar trebui sa aflu si asta din acest experiment... undercover...Etichete: fucking fate
