ZaDuff
Am fost aseara in Utopia, un bar ascuns prin Pasajul Villacrosse, pe care l-am gasit prin eliminare, ca vreo firma pe care sa-i scrie numele n-am vazut. Era un concert ZaDuff. N-am auzit de ei pana acum, si probabil nici n-as fi auzit. Dar unul dintre solisti este coleg cu V si I, la cunoscuta companie americana;). Si este contabil (junior). Cine ar fi crezut ca o persoana cu o meserie asa de plictisitoare ca cea de contabil, poate sa aiba un hobby asa interesant cum este cantatul intr-o formatie rock?!?ZaDuff suna bine. Sau cel putin pe gustul meu. E un rock destul de soft, un soi de Vita de Vie meets Timpuri Noi. Chiar seamana bine cu Timpuri Noi in vremurile lor mai vechi, prin anii '95. Si asta e suficient ca sa-mi placa. Solistul principal mi s-a parut chiar bun, desi probabil asta nu inseamna mare lucru avand in vedere ca nu ma prea pricep la muzica. Si versurile, atat cat am inteles din ele, spuneau ceva, erau ascultabile.Face bine cate o iesire de-asta din cand in cand. Mi-am dat seama ca lumea traieste si are o viata, iar eu am cam imbatranit si e prea devreme...Etichete: bullshit
M-am saturat!
De prieteni care-s prea preocupati sa-mi povesteasca problemele lor ca sa mai aiba timp sa le asculte si pe ale mele si sa-mi dea un sfat cand am nevoie...Ma gandeam daca nu-s si eu la fel ca ei. Dar n-am cum, pentru ca eu nu vorbesc, nu apuc sa zic nimic, apuc doar sa ascult. Poate nu-s in stare sa dau prea multe sfaturi, dar macar ascult!!!Pe mine cine ma asculta? De-aia am ajuns sa vorbesc singura... (ca doar scrisu' asta pe blog ce-i, daca nu un fel de a vorbi singura?!?)Etichete: friends
Primul foc
De fapt al doilea, ca primul a fost discutia de vineri seara cu sefa.Care a fost OK. Prima reactie a fost sa rada, probabil era 'anesteziata' dupa toate meciurile din zi, asa ca nu mai avea resurse pentru mai mult la lovitura asta. Apoi a urmat o discutie, in care eu i-am explicat care-mi sunt motivele (cat de diplomat am putut) iar ea... n-a incercat sa ma faca sa ma razgandesc. A vrut doar sa se asigure ca plec la mai bine, ca nu ma pripesc. Pentru ca se astepta sa plec, fusese avertizata de cand m-am mutat in departamentul ei, adica acum vreo cinci luni. Spera doar ca n-o sa se intample asa de repede.Cred ca a inteles cate ceva din ce i-am spus. Din pacate nu cred s-o ajute prea mult pe viitor, pentru ca-s atatea probleme in firma asta din punctul de vedere al unui tanar angajat care vrea sa invete multe si sa urce repede... incat n-are ea cum sa-i tina pe loc pe viitorii ocupanti ai unui post de BI specialist, sau cum s-o mai numi.M-am simtit putin cam prost ca nu i-am spus exact unde plec si ca voi continua sa invat si sa foloses 6 Sigma (si ca mai sper si la o certificare intr-un viitor apropiat). M-am simtit putin ca o tradatoare, si cred ca asta o sa-i lase un oarece resentiment (faptul ca i-am ascuns o parte din adevar, vreau sa zic). Dar asta e... atat m-am priceput, atat am facut... Data viitoare sper sa ma pricep mai bine.Si azi, cum ziceam, al doilea foc - o discutie foarte interesanta cu fostul meu director, de la Financiar (AD). Care mi-a zis ca sunt o pierdere valoroasa pentru firma, si ca el nu m-ar lasa sa plec. E putin cam tardiva aprecierea asta, avand in vedere ca n-a schitat nici un gest atunci cand s-a discutat mutarea mea la BI. Atunci era momentul sa-mi spuna ce nu fac bine indepartandu-ma de financiar, ca asta e domeiul din care se scot cei mai frumosi bani in piata actuala, ca asta imi ofera un confort si o stabilitate, ca asta stiu sa fac, si fac bine, am cap si cunostintele necesare, si e pacat sa renunt pentru niste vise trecatoare specifice varstei. Prea tarziu, imi pare rau. Acum nu cred ca se astepta sa ma razgandesc. I-am si zis ca ar fi cea mai mare prostie, avand in vedere ca am mai avut o tentativa de plecare, dupa care nu mi-a mers tocmai bine (cam anul trecut pe vremea asta). Sa fac a doua oara aceeasi greseala ar fi dovada clara de prostie!! (Ceea ce sper ca nu e cazul...)In schimb mi-a dat niste sfaturi, care cred ca-mi prind bine, avand in vedere ca sunt inca derutata si indecisa in ceea ce priveste viitorul meu profesional (ca si cel personal de altfel), la fel de derutata ca acum un an, cand am avut aceeasi discutie cu AD. Mi-a zis ca-mi ureaza succes, ca spera sa-mi fie bine acolo unde plec, si spera ca macar sa ma apuc de ACCA. Si daca fac asta, ma lasa sa ma joc linistita vreun an-doi cu 6 Sigma, ca sunt asigurata; n-o sa dispar din piata.I might just do that!Cel putin nu mi-a zis (cu aerul ala gretos de fals) ca spera sa pastram legatura. Cum au facut altii, de care nici nu vreau sa cometez.Cred ca-s vreo doi-trei oameni care ar vrea cu adevarat sa pastreze legatura cu mine dupa ce plec. Si eu cu ei.Etichete: too much work will kill me
A inceput numaratoarea inversa...
Ei gata! Cautarea a luat sfarsit. In cele din urma am acceptat o oferta si sper ca n-o sa regret (prea curand)… Era vremea pentru o schimbare si nu puteam s-o mai aman la nesfarsit. Si macar un lucru e sigur: intr-o companie tanara, intrata de un an pe piata romaneasca, aflata in plina expansiune, n-am cum sa nimeresc prost.Inca n-am anuntat oficial, vreau sa las surpriza pentru ultima zi a saptamanii, ca sa aiba timp sa dospeasca peste weekend inainte sa inceapa ‘tragerile’. Dar am anuntat pe cine era mai important, pe amicul F din Franta. El a fost de fapt cel care mi-a zis ‘Du-te, nu mai sta pe ganduri… Si ia-ma si pe mine daca poti!!’ Si asa m-am hotarat. Imi pare rau doar ca plec inainte sa se intoarca el… ca nu mai apuc sa-i fac o vizita in biroul care mi-e atat de drag…
Acum cel putin pot sa-mi linistesc constiinta. Sa ma eliberez de senzatia ca fur pe cineva, ca sunt platita degeaba… si ca ma irosesc. E drept ca mai e un hop de trecut: respectiv predarea celor doua proiecte pe care le am in lucru si care, fie vorba-ntre noi, nu sunt tocmai… muncite… (Dar nu din vina mea, desigur – n-am primit sprijinul de care am avut nevoie, n-am avut informatii…)De-acum lucrurile se schimba. Pana acum m-am odihnit, de luna viitoare va trebui sa-ncep sa ard din energia acumulata. S-a terminat si cu somnul dulce de dimineata (ce fericire sa te poti scula la 7.30 si sa faci 20 de minute pana la servici!!). Si cu pauzele interminabile de cafea/tigara (a se citi barfa). Si… cam atat pot sa spun de bine despre situatia actuala…Despre ce urmeaza… intr-un post viitor, cand o sa stiu ceva concret. Pana una alta n-am decat un job description (din care inteleg cam jumatate…) si data de incepere: 16 octombrie (ora inca n-o stiu, si chiar ma gandeam sa nu ma trezesc cu vreo surpriza… ar putea sa fie 8, sau 9, sau…de ce nu 12, sau 16… nu scrie nicaieri nimic concret in sensul asta…). Si mai stiu ceva: ca o sa pot sa ma laud si eu ca sunt inginer!! O sa zic ca in filmele cu James Bond: ‘I’m an engineer. Process Engineer!’ :D (Era un vis mai vechi de-al meu…)Etichete: too much work will kill me
13 Septembrie
Ziua de 13 septembrie a fost o zi urata.
Am primit o veste trista… si tristetea inca nu s-a terminat… O sa mai dureze o vreme, e ceva ce trece greu…
Nu reusesc sa gasesc cuvinte sa vorbesc despre asta. Am crezut ca o sa pot, si-am asteptat sa ma linistesc ca sa scriu despre ce s-a petrecut. Dar nu. Nu pot.
Nu se poate exprima in cuvinte ce-am simtit cand am aflat ca Doamna nu mai e. Inca nu m-am obisnuit cu ideea, si cred ca o sa treaca mult pana o sa inteleg. Am plans putin. Pentru ca mintea mea nu realizeaza. Pentru mine e inca undeva printre noi, poate sa bata oricand la usa, pot s-o aud oricand pe hol cu vreo vecina.
Am momente cand ma trezesc pentru foarte scurt timp la realitate, si mi se duce privirea in gol. Apoi ma conving imediat ca e un vis urat, ca Doamna e tot aici si o sa trec maine pe la ea sa-i pun baterii la telecomanda.
Sper ca-i e bine acolo unde e, macar ca nu mai sufera si ca s-a reintalnit cu cei dragi… Etichete: fucking fate
Delegation of Authority
Un concept extraordinar!! Atata vreme cat ai pe cine sa-l aplici. Si atata vreme cat esti in stare sa-l aplici...Sunt manageri intre manageri. Unii stiu meserie foarte bine, dar nu stiu sa conduca oamenii. Altii n-au habar despre ce trebuie sa faca, dar se poarta excelent cu oamenii, stiu sa le castige increderea si respectul si sa-i tina in mana. Mai sunt si unii care nu bifeaza la nici o categorie, dar de astia sa ne fereasca soarta...Dar cand seful are la indemana unealta cea mai buna - delegarea competentelor - de ce se incarca cu toate sarcinile din lume si face el toate treburile, de frica sa nu scape cumva vreun detaliu care sa supere pe cineva mai sus? Cred ca in termeni mai tehnici se cheama micromanager. Asta mi se pare un defect foarte mare pentru un manager. Si cred ca e destul de greu sa-l depaseasca.Dar daca are in subordine un suflet bun ca mine, care sa-i aminteasca de defectele lui din cand in cand... E bine... Ca odata ce-si reaminteste, foloseste imediat unealta.Si cred ca ghiciti catre cine se indreapta prima sarcina care se deleaga!!!Etichete: too much work will kill me
1 + 1 = ?
Ecuatia pare simpla. Un elev de clasa I nici nu sta pe ganduri ca sa-ti dea raspunsul. Totusi, nu la ecuatia matematica m-am gandit eu cand am scris asta... Ma gandeam mai degraba la... unu’ si cu una fac...?? In general un cuplu, o pereche, o familie, ‘an item’ (cum zicea un prieten de-al meu de pe alte meleaguri).
Adica, daca unu’ e fara una, el e incomplet? El singur nu poate fi un item, e doar jumatate de ceva. Nici macar jumatate, ca parca si cu jumatati te mai multumesti din cand in cand... Nu, el e chiar... nimic!!
Pai e corect? Adica omu’ ala nu gandeste de unul singur, nu munceste, nu produce si el ceva... orice, nu conteaza? Cred ca am mers cam departe cu zicala aia ‘spune-mi cu cine te insotesti ca sa-ti spun cine esti’... Am interpretat-o ad literam: si daca nu te insotesti cu nimeni, inseamna ca nu esti...
Acum aproape un an, cand nenorocitul m-a parasit pentru ca ii incurcam planurile financiare pe urmatorul cincinal (trebuia sa-si schimbe casa si nu mai avea loc in buget de o povara care mai mult consuma decat producea...), ei bine, atunci am zis ca pot foarte bine si singura. N-am nevoie de un looser langa mine ca sa fiu fericita. Viata se poate trai foarte bine si altfel decat in doi (nu ca e ceva de dorit, dar nici nu trebuie sa disper ca-s single).
Si chiar am crezut asta o vreme, si nimic nu parea sa ma contrazica.
Pana la un moment dat (nu prea stiu exact care a fost momentul ala) cand prietenii au inceput sa se evapore, weekendurile au inceput sa se lungeasca si sa se dilueze, planurile de concediu erau un subiect tabu... Cand mi-am dat seama ca intr-o lume de cupluri nu e loc de oameni singuri. Oamenii singuri sunt priviti cu suspiciune, sunt evitati.
Credeam ca lumea a evoluat, ca oamenii din jurul meu sunt mai open minded. Probabil ca m-am inselat…
Si iata-ma acum ca-mi caut jumatatea pe net!!! Can life get more pathetic than this?? Nu vreau sa aflu raspunsul la intrebarea asta…Etichete: fucking fate
Limitele bunului simt
De ce totdeauna iarba din curtea vecinului e mai verde, jobul unui strain de la TV e mai interesant, mai challenging, mai rewarding, tara in care nu pot intra ca n-am viza este exact locul in care mi-ar placea sa traiesc toata viata...??
Si de ce cand iarba din gradina mea capata aceeasi nuanta cu a vecinului nu mai vreau iarba ci dale de piatra, sau cand reusesc sa ma angajez pe un post exact ca al strainului de la TV gasesc ca este plictisitor si colegii – niste looseri, sau cand nu mai am nevoie de viza ca sa ajung in tara respectiva mi-au pierit din minte toate motivele pentru care ma fascina tara aia...??
De ce se joaca viata asta cu noi asa? Sau noi ne jucam cu ea? Cu noi insine??
Inteleg si accept ca e normal si chiar de dorit sa vrem mereu mai mult decat avem. Dar nu exista oare niste limite? Cum ne dam seama de ele, cine stabileste cand trebuie sa ne mai si oprim pe drumul asta catre mai mult, mai bine, mai frumos...?
Probabil ca un raspuns la toate astea s-ar invarti in jurul lui ‘asa e legea firii’ si ‘totul se bazeaza pe bunul simt al fiecaruia’.
Dar totusi...
Cat e normal sa stai pe un job pana sa-ncepi sa cauti altul? Exista niste limite general acceptate de satisfactie pe care trebuie s-o obtii de la job ca sa stai, si odata ce nu te mai incadrezi in limitele alea sa ‘ai voie’ sa cauti altceva fara sa pari un tradator? Si atunci cand incepi sa cauti de ce intreaba toti de ce vrei sa pleci de la actualul loc de munca?? Nu-i evident, nu plecam toti din aceleasi motive, pentru ca vrem mai mult, mai bine, mai frumos...?
Si daca si angajatorul face parte din acelasi univers, guvernat de aceleasi legi ale firii ca si noi... n-ar fi normal sa se sature si el de noi la un moment dat? Adica, daca nivelul nostru de performanta nu creste exponential cu timpul petrecut in firma respectiva, n-ar fi de asteptat ca el sa caute ceva mai bun, mai eficient, mai operativ, mai creativ...? Ar trebui considerat un tradator in cazul asta?
Mie s-ar putea sa-mi spuna bunul simt cand ar trebui sa plec... Dar firmei? Are si ea notiunea asta de bun simt? Daca are, inseamna ca e mai cu bun simt decat mine, ca inca nu m-a trimis la plimbare...Etichete: too much work will kill me
A judeca, sau a nu judeca?
Ziceam ieri c-ar trebui sa caut un subiect pentru blogul asta. Cred ca ma gandeam la a-l face 'interesant' pentru altii, pentru eventuali cititori... Nici nu stiu ce-a fost in capul meu..?!? Oare de ce as vrea ca cineva care nu ma cunoaste sa-mi citeasca gandurile? Oare de ce ar putea interesa pe cineva care nu ma cunoaste parerile mele? Despre orice? Nu stiu care e ideea de baza de la care a pornit 'miscarea' asta... dar stiu ca eu o folosesc doar ca un mijloc de a-mi aduna gandurile intr-un loc, de a pastra sirul si ca o referinta viitoare. Daca o sa vreau vreodata sa-l impartasesc cu cineva, va fi alegerea mea si-mi voi asuma raspunderea si consecintele. Daca cineva da peste el intamplator, va trebui sa faca acelasi lucru...E trist felul cum a evoluat fenomenul in ultima perioada, si de nedorit intorsatura pe care au luat-o unele discutii generate de posturi are unor bloggeri cu greutate de pe la noi. Nu vreau sa comentez mai mult, ca n-am caderea sa judec pe nimeni, si oricum subiectul ma depaseste putin. Sunt prea incepatoare intr-ale blogului, si mai am si impresia ca n-am inteles nimic din ce inseamna blog. Asa ca... ce pot sa zic, poate-s mai fericita ca ei...Si cum toate s-au invartit cam in jurul aceluiasi subiect azi, am sa redau un fragment dintr-un mesaj pe care l-am trimis azi cuiva. A fost o neintelegere la mijloc, niste idei preconcepute, prea putina disponibilitate de a acorda cuiva 'the benefit of a doubt'... Sper ca lucrurile s-au lamurit in final...Intr-adevar sunt directa, m-am obisnuit asa si mi se pare ca scutesc o gramada de timp. Nu spun ca e bine asa, dar nici nu accept cu usurinta critici la adresa alegerilor mele. De gandurile bune pe care le primesc zilnic... in general sunt constienta. Dar incep sa devin din ce in ce mai constienta de celelalte, de loviturile pe care le primesc, de fetele ascunse ale 'prietenilor' care mi se dezvaluie cand mi-e lumea mai draga... Si cand esti preocupat sa te aperi de lovituri, nu prea mai ai timp sa admiri rasaritul.... nu gasesti?!? [...]Poate ne grabim sa judecam oamenii mult prea des....Etichete: bullshit
De weekend
E duminica seara, tarziu. Am avut un weekend incarcat, desi perioada de plictiseala crunta n-a trecut. Asta a fost doar o scurta revenire la normal, dar presimt ca de maine intru iar in letargie... Agitatia a inceput de vineri dupa amiaza, cand am lucrat cu sefa la o prezentare pana seara la 9. Ieri am inregistrat toata ziua niste clipuri, m-am chinuit sa fac rost de un soft ca sa pot sa pun muzica in spatele vocii, azi am 'mixat' pana pe la 4... In final a iesit OK, sper sa iasa bine prezentarea. Nu prea era treaba mea, sunt alte persoane in firma care se ocupa de promovarea imaginii, care sunt platite pentru asta... Dar daca ma gandesc ca nici eu nu prea fac ce se presupune, adica pentru ce ma platesc ei sa fac... n-ar trebui sa mai comentez...;) Macar asta a fost ceva interesant. (In caz ca pare ciudat ce-am zis mai sus... poate ar trebui sa precizez ca eu sunt economista, si fac parte din echipa de Business Improvement a firmei...) Saptamana se anunta grea... De maine imi pleaca colegul preferat in Franta pentru o luna jumate!!! O sa fie cumplit, cel putin pana ma dezobisnuiesc de drumul zilnic catre biroul lui. Este primul inginer cu adevarat destept pe care l-am cunoscut. Este un tip extraordinar, si nu incetez sa ma minunez de cat de asemanator gandim, cate principii si vederi avem in comun... Este omul despre care zic ca 'ii lipseste un defect ca sa fie perfect'. O sa-mi fie dor de el. Ne-am vazut aseara. Era obosit, dar multumit de ziua petrecuta la servici. A fost una din putinele ocazii in care cineva l-a apreciat la adevarata lui valoare, cineva si-a dat seama ca e bun in ceea ce face. De fapt cred ca-s multi care-si dau seama, dar nu se obosesc sa recunoasca, sau nu vor. E prea tanar ca sa aiba vreo valoare...
Sunt obosita. Sunt in urma cu somnul, m-am culcat foarte tarziu saptamana asta si n-am reusit sa recuperez in weekend. N-am apucat sa-i raspund lui B la mail, sunt o neserioasa. Cred ca o sa fac un efort sa-i scriu acum. Si sunt in urma cu cititul, n-am mai deschis o carte de mai bine de o saptamana. Cred ca e cazul sa iau masuri... sa-mi stabilesc niste prioritati, sa-mi organizez mai bine programul... Si poate o sa-mi organizez putin si ideile pentru blogul asta. Nu prea iese ce ar trebui. Parca ii lipseste subiectul...
Etichete: bullshit
