A doua zi
A revenit putin vocea, suficient cat sa vada oamenii ca nu-s chiar tampa, dar nu destul ca sa le treaca spaima. I mean, ieri nu vorbeam deloc, doar imi miscam buzele… That’s freaky. Azi vorbesc, dar scot niste sunete de maimuta speriata, which is even freakier!!
Am luat si pauza de masa – tot in stil Opera Center: o plimbare scurta pe stradutele din jur, si apoi popas pe o bancuta din apropiere, cu un senvis hidos in mana…si mai apoi in stomac. Cel putin am mai scapat o ora din biroul asta imbacsit.
Am aflat intre timp ca saptamana viitoare voi avea aceeasi soarta – tot aici de luni pana vineri :( Mai ramane de vazut daca tot la hotel, sau intr-o casa inchiriata. Macar la hotel am net moca si am PRIVACY!! N-am niciun chef sa impart un apartament cu vreo colega din Bulgaria, sau mai stiu eu cu cine. Plus ca oricat de misto ar fi casa, nu e confortul de la hotel…
Intre timp am inceput sa ma obisnuiesc, nu mi se mai par chinezi oamenii din jurul meu. Incet-incet inteleg si cam care e rolul meu aici [lucru care ma cam sperie, pt ca oamnii de la care am nevoie de informatii nu vb engleza, iar eu nu iteleg o iota din ce zic ei, si fata care ma ajuta cu traducerea nu cred ca o sa se omoare cu tradusul, ci o sa se bazeze pe ce a inteles ea…]Etichete: too much work will kill me
Vizita de lucru. La Belgrad.
Super… Un birou ponosit dintr-o cladire comunista, cu niste mese mari si vechi, cu aer de anii ‘80. Mi-aduce aminte de zilele cand ma duceam cu maica-mea la birou…
In jurul meu 5 colege sarboaice care vorbesc pe limba lor si se distreaza…si io nu pricep nimic din ce zic… In plus nici nu pot sa scot un sunet, vorbesc prin semne de doua zile, si cred ca asta imi da un aer de tampa de n-am visat vreodata ca o sa am, tocmai in prima zi din primul assignment de la noul loc de munca. Ce combinatie!!
Am auzit una tare: ‘fac putin risarci’ insemnand ‘ma dau oleaca pe google’… Tare treaba asta cu consultanta. Or fi multi specialisti de-astia prin firma? Pot sa fiu si eu unul dintre ei!
Colegu celalalt [care nu e sefu, e si el o particica din proiect, si tocmai ‘facea niste risarci’] – om cu par alb in cap si sprancene negre, la peste 40 de ani [cred ca a albit prematur oricum]….o tot suna pe sotie, sau ea pe el. Tocmai se muta cu casa [probabil isi facura si ei vila in zona rezidentiala] si are de pus la punct ultimele detalii. Si e adorabil: da iubita, bine iubita, da-mi mesaj sa stiu ca l-ai gasit, bravo iubita… Sweet… :)
Pentru seara asta nu-mi doresc decat sa-mi aud vocea din nou, si sa am net in camera… Macar sa intru pe gmail si pe feis, daca mess sau scaip nu e.
Pentru maine, mai vedem…
Usa scartaie…
Colegu iesi sa-si puna ordine in ganduri, dupa ce facu risarciul cela…. Repet: grea munca asta de consultant! Cred ca nimerii unde trebuie ;))
Macar e cald in birou. E chiar prea cald, si prin urmare am un geam deschis in spatele meu. Nu cred ca-mi face prea bine…
Poate gasesc un supermarket pe langa hotel, si in el un borcan cu miere… O sa-l mananc pe tot in seara asta. Evident, daca apuc sa schimb niste bani inainte, ca astia nu trecura la euro inaintea noastra.
Ce e mai nasol – ca nu pot sa plec pana nu se urnesc astia de aici… Si ei nu prea dau semne. Probabil chiar au treaba, cel putin unii dintre ei. Iar eu m-am trezit la 5 azi, dupa ce ma chinuisem vreo 4 ore sa dorm dar n-am putut din pricina tusei si a stresului, si n-am baut nici gram de cafea azi pt ca nu ma lasa gatul… Ziua asta e mai lunga decat pot eu sa suport.
Colegu vad ca s-a sesizat si el. Probabil are incarcare mare - cu risarci, cu pus ordine in ganduri, cu toate cele…mi se pare normal. Numai ca sefu mai are de terminat un ‘rahat de raport’. Intre timp, se mai vara si colegu in discutia sarboaicelor, ca sa nu atipeasca pe-aici… Noroc ca ii mai suna telefonu cela din cand in cand, eu n-am nici macar privilegiul asta…Etichete: too much work will kill me
Summary
Dupa ce au trecut cateva zile de la intoarcere, nu mai am nici un chef sa povestesc detalii despre Cairo si safari. Atunci as fi scris multe, dar n-am avut timp... acum s-au diluat toate impresiile.
Am fost socata de Cairo si de toata saracia de acolo, case amarate, neterminate, oameni murdari cu niste carute trase de magari, dughene imputite unde se vindeau niste chestii de mancare de care nu m-as fi atins nici daca as fi fost nemancata de trei zile. Centrul era frumos, poduri mari peste Nil, cladiri impresionante, palmieri... dar atat. Cum treceai 50 de metri de locurilea astea, intrai in zona crepusculara.
Traficul din oras e iarasai ceva de neimaginat (de fapt in toata tara se circula haotic, dar acolo impactul e mai mare pentru ca e aglomeratie). Nu respecta nimeni niciun fel de regula, se trece de pe o banda pe alta pe baza de calxoane - se aud in fiecare secunda cel putin 10 masini calxonand. Si, cum ar fi de asteptat, aproape toate masinile sunt 'sifonate'. M-am uitat atent sa gasesc macar una neatinsa, nezgariata... nu cred ca am vazut. Poate prin nu stiu ce minune sa scape vreuna intreaga, probabil abia iesita din magazin.
Am fost la piramide, am si intrat intr-una pana la camera mormantului (sufocant, spatiul foarte ingust, mergi pe branci si nu e aer deloc), am vazut si Sfinxul. Nu pot spune ca am fost foarte impresionata, poate din cauza oboselii (plecasem la 1 noaptea din Hurghada, si am mers toata noaptea cu autocarul, n-am reusit sa dorm prea mult), din cauza caldurii si a prafului care te innebuneste, sau poate din cauza ca nu stiu prea multa istorie ca sa pot aprecia...
Apoi am fost la o parfumerie, de unde ne-am luat cate un parfum (care se vrea a fi esenta, dar care tine mai putin decat cel mai ieftin deodorant de pe la noi). Nici din vizita asta n-am inteles mare lucru...
Dupa amiaza am mers la muzeul de egiptologie, prin care ne-am plimbat vreo doua ore... nu cred ca mai are sens sa povestesc ceva, lipsa de cultura isi spune cuvantul...
Pentru safari in schimb nu-ti trebuia prea multa cultura ;) Am mers cu niste jeep-uri pana la primul sat de beduini - care nu sunt ei foarte autentici, avand in vedere ca 's-au vandut' pentru vizitele turistilor. Am mers cu camilele si am facut poze, apoi am plecat mai departe, tot cu jeep-urile. Urmatorul popas a fost mai in inima desertului, unde ne asteptau niste ATV-uri. Cursa prin desert a facut toti banii, cu fetele acoperite complet cu niste saluri (facute turbane dupa modelul autohton) si ochelari de soare (altfel cred ca as fi avut nisip si intre dinti). Acum incep sa-i inteleg pe tot innebunitii dupa ATV-uri... mi s-a parut super!! As mai merge :)
In afara de asta, nimic interesant. Un pranz cu mancare adusa la pachet (foarte bun delatfel), niste serpi si alte animalute exotice tinute in acvarii, si un 'magazin' de suveniruri cu preturi de 10 ori mai mari decat valoarea produselor.
Daca ar fi sa trag linia dupa toata saptamana, as zice ca a fost frumos dar prea scurt. Cred ca as mai merge o data, dar sa stau doua saptamani, sa vad Luxor-ul si Valea Regilor, sa fac niste scuba diving (de-adevaratelea, nu cum am facut acum snorkelling) si sa zac mult la plaja. N-as mai cheltui bani pe masaje, ca nu merita, in schimb as merge la shopping in Hurghada...
Etichete: sugar and spice
On the way back home
Cu peripetii si drumul, ca toata vacanta, ca altfel nu se putea.
Am plecat pe la 1 de la hotel, dupa ce am mai furat cateva ore de plaja. Ne-am trezit special de la 6 jumate, sa nu pierdem nimic din programul de stat la soare si balacit in piscina. Am mai adaugat cateva sute la numarul deja mare de poze, am facut si niste filmulete, si am reusit sa ne facem si banajul cu numai 15 minute intarziere peste ora prevazuta de
check-out. Am ramas cu bratarile de
all inclusive pe mana, asa ca am mai baut cate un cocktail si o cola la barul hotelului, inainte sa ne luam ramas-bun de la Hilton si prietenii lui.
Am facut poze si pe drum, la toate hotelurile pe langa care am trecut, ba chiar si in Hurghada, unde am prins din mers si Hard-Rock-ul :)
Dupa ce am facut check-in (si am dat 1 euro bacsis tipului care ne-a luat valizele din mana si le-a pus pe banda - chestie pe care o facusem eu pe Baneasa, fara nici o jena sau dificultate... dar deh, asa e sistemul acolo) ne-am 'aruncat' in duty free si toate celelalte magazine de suveniruri din aeroport. Era tot ce asteptasem, ca in rest n-am facut
shopping aproape deloc. Ne spusese mai multa lume ca e bine sa astepti pana in aeroport, ca gasesti cam aceleasi lucruri la preturi mult mai mici. Si chiar asa e.
Ne-am invartit prin toate dughenele, sa vedem ce se gaseste si sa ne hotaram ce cumparam. Am incercat o mie de parfumuri si pana la urma m-am decis la un
CK - Eternity Moment, dar nu l-am luat pentru ca nu mai avea decat unul, care avea ambalajul desfacut. L. a probat toate perechile de ochelari de soare pe care i-a gasit... si in afara de cei mai scumpi - mult peste bugetul ei - nu-i venea bine nimic.
Am luat tot felul de nimicuri pentru cativa de acasa (nu toti, si ca de obicei ajung acasa si-mi dau seama ca ar fi trebuit sa mi iau macar o camiluta sau un magnet pentru cineva...) si m-am bucurat tare ca am gasit un port-tigaret cool pentru maica-mea.
Aveam decolare la 4, si trebuia sa ne prezentam pentru
boarding la 3 si 10. Pe la si un sfert ne hotaram se terminam cu
shopping-ul si sa ne indreptam spre poarta de imbarcare. In momentul ala aud in difuzoare ca familia P. este rugata sa se prezinte de urgenta la poarta 2 pentru
boarding. M-am gandit ca despre noi e vorba, si am luat-o pe L. pe sus... desi nu intelegeam de ce 'striga' dupa noi, ca doar nu intarziasem dacat cu 10 minute...si doar nu se imbarcase toata lumea instantaneu.
La poarta 2 era pustiu, eu tot nu pricepeam unde sunt restul pasagerilor, si un nene ne facea disperat semne cu mana sa ne grabim. Ne-a verificat pasapoartele din mers si a fluierat dupa un autobuz care sa ne faca transferul. Intre timp tipa la mine ca 'nu stiu la ce ora am avion, ca am intarziat decolarea cu 20 de minute'. Eu tot nu pricepeam despre ce e vorba si ce au oamenii astia, daca nu cumva au innebunit cu totii... Pana mi-a aratat ceasul de pe telefonul lui, pe care scria mare cat capul meu 4:18. Atunci mi-am dat seama ca eu ma orientasem dupa ceasul de la mana, care era pe ora Egiptului, din care eu mai scadeam o ora pentru ca traiam cu impresia ca era pe ora Romaniei!!!
Nu mai povestesc ce sentiment deosebit am avut cand m-am urcat in avion, unde 150 de perechi de ochi se uitau cu o nespusa curiozitate sa vada care sunt alea doua care ii tineau pe loc de atata vreme, cu niste priviri care nu-mi inspirau altceva decat teama, ca sunt sigura ca in alte imprejurari si alt decor ne-ar fi linsat fara sa stea pe ganduri.
Mi-am pus mainile la ochi, sa nu-i vad... si am incercat timid sa le explic incurcatura...
Am ajuns cu bine acasa, si nu ne-a facut nimeni nimic, nici chiar dupa ce am aterizat. Desi se uitau cam urat la noi, ceea ce nici nu ma mira, cand te gandesti ca erau unii care mai trebuia sa prinda si cate un tren catre casa...
Intre timp ne-am prins ca am uitat sa luam de la receptie CD-urile facute in safari (pe care dadusem 30 de dolari). I-am dat un sms lui Kamel (ghidul care ne-a insotit in cea mai mare parte a excursiei) sa le ia el si sa ni le trimita prin cineva care se intoarce in Bucuresti saptamana viitoare. Sper sa mearga varianta asta, mai ales ca si noi trebuie sa-i facem un serviciu lui: ne-a rugat sa-i cumparam niste carti pentru invatat limba romana, ca vrea sa-l invete pe fiul lui cel mic (care stia romaneste cand a ajuns in Egipt, dar intre timp a uitat tot).
Etichete: sugar and spice
