Undercover: octombrie 2006

marți, octombrie 17, 2006

Daily Report No.1

Cat pot eu de repede, impresiile dupa prima zi (cu bulleted points, ca un adevarat initiat intr-ale prezentarilor ppt ce sunt):

- oameni tineri, de am impresia ca media de varsta de 25 (rar mai vezi cate o cucuoana de vreo 40)
- la inceput am avut senzatia ca 90% sunt femei, da' cred ca m-am inselat... mai ales ca nu eram pe etajul de IT
- se vorbesc toate limbile pamantului pe acolo - era un curs in germana, venisera niste francezi, unii ziceau ceva de niste suedeza..... simt ca stau cam prost la capitolul asta
- sefa directa e romanca (cred ca vreo 35 de ani), angajata de vreo saptamana... mi-a facut impresie buna (am schimbat vreo 3 cuvinte cu ea), pare energica si hotarata
- sunt primul process engineer roman, restul sunt adusi short term din India
- birouri moderne, open-space, cu dotari de ultima ora (monitoare slim, of course), sala de mese, cantina inca n-au da' sunt destule pe la firmele din jur, cafea-ceai-chestii de-astea moca (nu mai vanez monede de 1000 si 5000)
- programul de la 9 la 5 jumate, cu pauza de masa 45' (de la 12)
- urmatoarele doua zile am program de new hire orientation, asa ca birou si calculator...mai dureaza... deci nu pot sa-mi instalez inca torfeul de otel;) si nici sa dau mailuri (desi nu stiu daca o sa risc cu mailurile la inceput, ca regulile par cam dure in ce priveste fluxul de informatii in afara companiei)
- apropo de asta, contractul m-a cam speriat, da' cred ca asa sunt eu mai speriata de felul meu... o multime de clauze de confidentialitate, de fidelitate si de alte treburi de-astea, de am impresia ca nu mai am voie sa vorbesc nimic cu nimeni, de teama sa nu scap vreun detaliu din asta 'confidential'...

Altceva nu-mi mai vine in minte acum... cam asta ar fi dupa prima (jumatate de) zi. In care am semnat acte, am facut analize si am citit o brosura (un soi de news letter al lor, ceva mai aratos decat ala cu care eram obisnuita;)).

Ar mai fi niste impresii despre traseul cu metroul, dar nu e timp acum. Data viitoare.

Etichete: too much work will kill me

duminică, octombrie 15, 2006

3 in 1

De data asta un post mai altfel, un amalgam de ganduri care mi-au trecut prin cap si am vrut sa ramana scrise. Pentru ca n-am mai avut tragere de inima sa postez in ultima vreme, desi timpul (teoretic) nu mi-a lipsit. Saptamana asta am fost in concediu. Si a trecut asa de repede, ca parca-mi pare rau ca nu mi-am luat mai mult. Desi nu cred ca ar fi fost intelept, ca prea m-am obisnuit sa lenevesc, sa nu am nimic de facut... si e periculos!

Nu-s prea coerenta la ora asta, si parca mi-au zburat toate ideile pe care am vrut sa le astern. Ascult Elvis, am nevoie de o infuzie de energie si buna dispozitie. Sunt inca mahmura, s-a invartit casa cu mine toata ziua. Oh, I so hate the morning after! Mai ales cand se face o zi intreaga, ca parca nu e suficient sa platesti doar o dimineata pentru noaptea de chef. S-a gandit cineva acolo sus sa faca pedeapsa mai lunga uneori, sa tina o zi intreaga.

Da, am petrecut azi noapte, la ziua lu’ sor-mea. Nu e tocmai sora mea, cel putin nu biologic, si nici legal. Dar altfel, suntem cele mai surori!

Si am baut. Nu foarte mult (o surubelnita si vreo trei sau patru beri), am avut evolutii mai notabile la sportul asta, care nu s-au soldat cu efecte de asa intensitate si durata. Poate eram mai antrenata pe vremuri.

De fapt multa vreme am fost dintre cei care beau o cola la terasa (sau un ceai, dupa cum era cazul). Dar acum vreo doi ani a aterizat pe OTP echipa din Anglia care ne-a implementat un ERP. Si cum proiectul a durat cateva luni, iar eu am fost pion principal in cadrul lui, si cum baietii sunt foarte prietenosi, iar mancarea aluneca mai bine insotita de un vin si conversatia se leaga mai usor dupa cateva beri... Se intelege ca m-am dat si eu pe brazda. Intre timp echipa a plecat, dar invataturile lor au ramas sa-si produca efectele in continuare.

***

In alta ordine de idei dezordonate, ma tot gandesc de catva timp la plecari din tara: pro sau contra. A fost o vreme cand am vrut sa plec, eram cu un picior afara. Nu mi-au iesit socotelile, dar eram hotarata sa incerc in continuare, cand conditiile mi-ar fi fost mai favorabile. Pana sa se intample asta, mi-a pierit complet dorinta de a pleca, a disparut motivatia si am inceput sa ma inmoi, sa ma gandesc ca prefer sa stau aici aproape de familie si prieteni, de toate locurile si lucrurile care-mi sunt dragi.

Acum a venit o prietena din Canada in vizita, dupa trei ani. Si incerc sa-mi dau seama ce anume o face sa plece inapoi acolo, desi e singura, nu are pe nimeni, nu se poate spune ca s-a realizat acolo, le duce dorul celor apropiati. Si-a facut cativa prieteni, normal, dar pana la urma tot singura e. A facut un master (asa a plecat, cu o bursa), dar pentru ca nu a avut drept de munca si-a gasit tot felul de joburi marunte (de la un soi de asistent manager care face de toate, pana la baby sitter pentru un tanc razgaiat care o calca pe nervi).

E drept ca de acum inainte lucrurile ar trebui sa se schimbe in bine, pentru ca abia acum a capatat drept de rezidenta (si implicit de munca). Asa ca probabil ii va fi mai usor sa-si gaseasca un job decent, putin mai aproape de profilul, pregatirea si abilitatile ei, si eventual mai bine remunerat. Dar tot nu cred ca o s-o duca pe roze, probabil tot haine din Obor trimise de sor-sa va purta, jobul, oricat de mult noroc ar avea, tot nu va fi la nivelul unuia pe care cu siguranta si l-ar gasi aici. Macar daca baiatul ala s-ar hotari sa creasca si sa accepte ca oamenii sunt facuti sa traiasca in doi (si ca ea e jumatatea lui, dar de asta nu cred ca se mai indoieste).

Altfel, chiar nu vad de ce ar merita atata efort. Zice ea ca oamenii sunt mai civilizati acolo, sunt niste reguli mai stricte, mai clare si mai respectate, te simti in siguranta, nu te stresezi pentru orice fleac. E posibil sa fie asa. Dar eu una mai bine stau aici cu nesimtitii nostri, si ma mai enervez din cand in cand, ii mai ignor cand pot, ma mai straduiesc sa schimb ceva, mai dau cu capul de cate un zid, mai razbat peste altul... si tot asa, crestem si ne ‘civilizam’ impreuna. Ca asa simt eu ca e mai bine pentru mine, asta-mi cere mie inima. Cel putin acum.

***

Un alt subiect foarte dezbatut in ultime vreme: nuntile. E departe de a fi printre subiectele mele preferate, dar daca toata lumea se casatoreste (deh, e varsta) sunt nevoita sa ascult tot felul de detalii: cat e tacamul, ce sanse sunt sa iasa in pierdere, ce restaurante sunt ocupate cu un an inainte, ce fel de aranjamente sunt ultimul trend – cu flori, cu baloane, cu satin, cu suveniruri pentru invitati... si asa mai departe. De m-am saturat!

I mean, daca tot comentezi cu prietenii ca totul o sa fie foarte scump, si rudele din partea lui sunt cam zgarcite, ei (as in prietenii ei) ce trebuie sa inteleaga?!? Nu cumva ca, daca ar vrea si nu s-ar supara, sa fie cat mai darnici cu putinta... ca sa nu iesiti voi in pierdere? Pana la urma ce e nunta asta, un fel de afacere? Daca stii sa faci combinatiile potrivite si gasesti niste ‘finantatori’ cu mana larga, iti iese de un avans la casa. Si invers, daca faci investitie mare fara un studiu de prefezabilitate, si constati ca partenerii de afaceri sunt niste parliti (sau doar prea stransi la punga)... inchei toata povestea asta cu un faliment de toata frumusetea si datorii pana in gat.

Stiu ca-s putin rea cu comentariile astea, dar mi se pare ca momentul asta a degenerat in ceva urat, obositor si golit de semnificatii. Eu aveam alta impresie, credeam ca ar trebui sa fie un moment de bucurie pe care vrei sa-l imparti cu toti cei dragi, care la randul lor se bucura sa-ti ofere un mic ajutor pentru inceputul de drum pe care ai pornit.

Dar sa-l transformi intr-un Profit&Loss Account, sa tii evidenta cheltuielilor si veniturilor, sa tragi linia si sa calculezi profitul/pierderea ‘exercitiului financiar’... asta mi se pare prea mult!!! De ce sa nu calculam si vreo doi-trei indicatori de profitabilitate? Adica daca tot ne obosim sa adunam atatea date, macar sa le folosim la maxim. Ca doar profitul brut obtinut nu este o masura tocmai relevanta a succesului afacerii, nu? O imagine mai buna ne-ar oferi-o ROI-ul (return on investement) de exemplu. Sau am putea sa calculam profitul pe invitat, defalcat pe tabere – profitul pe invitatul din partea ei, respectiv pe invitatul din partea lui. In felul asta, cand vine vorba la o adica, sa se stie clar care a investit mai mult in casnicie.

Ei, poate ar trebui sa ma opresc acum, inainte sa ‘lovesc’ in toti prietenii mei. Noroc ca nu-mi citeste nimeni blogul! Desi... you never know...
Pentru orice eventualitate, daca cineva se simte vizat si ‘ranit’ de cele cititie, imi pare rau, n-a fost cu intentie. Dar uneori adevarul supara.

Etichete: fucking fate

luni, octombrie 09, 2006

Note to self

Tine minte sa nu-i mai povestesti lu' maica-ta toate rahaturile, toate discutiile pe care e ai cu colegii de serviciu sau cu prietenii, in cele mai mici detalii.

Pentru ca, desi te agaseaza cu aceleasi intrebari de fiecare data, lasandu-ti impresia ca pe o ureche ii intra si pe alta ii iese ce-i povestesti tu, de fapt ea retine cele mai ciudate amanunte. Si face niste legaturi la care nu te-ai gandi tu nici intr-o mie de ani. Si ajunge la nsite concluzii care te lasa masca! Pe care ti le serveste cand ti-e lumea mai draga...

Cu alte cuvinte, remember that anything you say can and will be used against you. De fapt nici nu e nevoie sa spui mare lucru, ca e totdeauna loc de interpretari...

Etichete: fucking fate

sâmbătă, octombrie 07, 2006

Saying good bye...

Grele sunt despartirile. N-as fi crezut ca o sa ma simt asa… Azi a fost ultima zi (pentru ca saptamana viitoare mi-am luat concediu). Si mi-am luat la revedere de la toti cei de care m-am simtit mai apropiata, de la cei cu care am simtit ca vreau sa stau putin de vorba inainte sa plec.

M-a apucat nostalgia. Si culmea, cel mai tare am fost afectata de discutia cu niste oameni cu care n-am vorbit de foarte multe ori in cei doi ani si ceva de cand sunt aici.

Prima data cu T, de la Major Projects, care mi-a parut intotdeauna un tip destept (desi multi au un cui impotriva lui, si probabil nu chiar degeaba...) si cu care mi-ar fi placut sa colaborez. Cred ca ar fi iesit ceva bun din ‘puterile noastre adunate’. Chiar am aflat ca ar fi urmat sa colaboram, probabil intr-un viitor nu foarte indepartat, daca mai stateam aici.

Ironia sortii face sa aflu tocmai la plecare ca planurile de viitor pentru mine se anuntau chiar interesante. Mi se pregatea un post de Stock Controller pe toate workshop-urile. Cred ca ar fi fost foarte interesant, mai ales ca avea directa legatura cu productia, si chestia asta a inceput sa ma atraga foarte tare de cand m-am mutat la BI si am inceput sa iau contact direct cu sectiile.

Pacat ca nu s-a gandit nimeni sa-mi zica si mie mai din timp de planurile astea. De exemplu, cam prin luna iulie cand s-au conturat aceste planuri...
Cred ca n-as mai fi plecat...

Cea de-a doua intalinre care m-a ‘atins’ a fost cu d-l Neacsu, de la Export. E un nene tare simpatic (era sa zic mos, da’ m-am gandit sa nu se supere :)), a fost director de productie candva, foarte dur. Si-a trait toata viata in fabrica asta, asta e familia lui (nu s-a insurat niciodata din cate stiu eu). Ne intalneam din cand in cand prin sectie si mai schimbam impresii. Nu era niciodata multumit de cat de repede se misca treburile, totdeauna ‘certa’ pe cate cineva pentru ca nu se ridica la asteptarile lui.

Am trecut si pe la sectia de turbine si mi-am luat la revedere de la Iliuta. In lipsa amicului F, care e inca in Franta, este singurul care mai tine deschis biroul ala, si nu vroiam sa plec fara sa mai trec o data pe acolo. A fost surprins sa auda ca plec, mi-a zis ca-i pare rau si mi-a urat succes. Iar eu am fost chiar surprinsa de reactia lui.

Of! Ce greu e sa-ti iei ramas bun de la doi ani din viata... Sa-ti lasi o particica din tine intr-un loc si sa pleci mai departe...

Oare de ce ne dam seama de valoarea unor oameni abia cand ii pierdem? Sau de cat ne pretuiesc unii oameni abia cand ii parasim? Daca mi-ar fi aratat cu totii mai demult cat ma pretuiesc, nu m-as fi gandit sa plec...

Am primit si cadouri, si asta a fost alta surpriza, pentru ca nu ma asteptam. De la colegii de la financiar am primit o vaza si o lumanare parfumata, si un ornament din lemn pentru birou, cu ceas si niste cubulete tot din lemn cu care poti sa fixezi data. E foarte dragut si cred ca o sa arate tare bine pe noul meu birou.
Iar de la colegii din BI am primit o rama de fotografie argintata, in care am si pus o poza facuta azi cu ei.
In poza de sus echipa BI (pentru ca inca sunt incepatoare si nu ma pricep sa fac mai mult de atat:D), in ordinea aparitiei: Dana, sefa, domnu' inginer, Andra, MD si LM. In mijloc, cu tricou cu text dubios, foarte sugestiv si foarte citit de toata lumea azi (desi nu-i prima data cand il port, fiind tricoul-tema de anul asta) - je, of course.

Si ca un ultim cadou, de la sectia de Palete, bineinteles, trofeul!!! O paleta, pusa pe un suport inscriptionat. Nu pot sa spun prea multe despre paleta asta, dar stiu sigur ca e rotorica, cel mai probabil de medie presiune, cred ca profil 8000... si cam atat. Oricum, ma bazez pe faptul ca cei care o vor vedea n-au habar ce-i aia turbina cu aburi, daramite sa mai stie ceva mai mult ca mine despre palete. Deci o sa fiu cea mai cool, cu asemenea trofeu pe birou!!!

Mai am de trimis niste mailuri, de dat niste telefoane. Sunt vreo trei persoane cu care n-am apucat sa vorbesc si trebuie. Bine ca am o saptamana de concediu. Sper sa-mi ajunga timpul sa fac tot ce mi-am planuit. Si sa ma odihnesc ca, daca se adeveresc prezicerile d-lui Neacsu, o sa incep sa ma scol tare devreme de-acum inainte :(...

Etichete: bullshit

luni, octombrie 02, 2006

I'm acting weird...

M-a sunat azi pe la pranz un tip. Tocmai se intorcea dintr-un concediu in Turcia, era in drum spre casa. Si vroia sa ne vedem mai pe seara.

Eu n-aveam absolut nici un plan pentru seara de duminica. Dar i-am zis ca nu pot, ca sunt ocupata. Si am fost singura la un film...

Probabil am innebunit. Sau poate ca nu-mi place tipul. Sau poate speram ca o sa am totusi ceva mai interesant de facut decat sa ma intalnesc cu el... (clar nu-mi place tipul!) Nu stiu care din variante e valabila, cred ca toate la un loc. Dar daca mai stau sa analizez mult situatia si reactia mea, s-ar putea sa ajung la o concluzie cam neplacuta...

Mai bine zic ca sunt femeie! Si femeile isi permit sa aiba toane, sa reactioneze ciudat si irational.

Etichete: bullshit

Undercover